incretul la ie


DESCIFRAREA INCRETULUI

in ultima vreme am observat ca exista o oarecare retinere fata de "incret".
Poate pentru ca nu a fost explicat cu DRAG si cu ROST.
Eu sper ca dupa aceasta postare el sa va devina cel putin simpatic.

Care este rostul incretului?

Rostul practic: inainte nu exista elastic. Femeile foloseau "increteala" pentru a obtine un efect similar. Altita croita separat, ca sa imbrace si sa contureze umarul – trebuia sa fie unita de restul manecii, care se croia mai larga, pentru a nu incomoda miscarile. Pentru a miscora latimea manecii, ea se incretea la partea de sus, adica deasupra raurilor, cu aceasta banda, cu o cusatura speciala.
Rostul simbolic: importanta incretului e dovedita de faptul ca s-a pastrat ca banda decorativa chiar daca nu a mai fost cusut sa increteasca panza. Cand manecile iilor s-au croit dintr-o singura bucata, incretul a ramas sa separe altita de rauri. Da, exista exceptii, dar vorbim general.
Semnele reprezentate pe incret, sunt, in mare, semne care apar pe ceramica de Cucuteni (mai putin calea ocolita), adica: romburi, romburi cu laturi prelungite, S-ul (carligul ciobanului) si coarnele berbecului. Niciodata nu apar pe increturile stravechi elemente vegetale sau antropomorfe. Ci doar ROMBURI si SPIRALE – cu derivatele lor. Culorile folosite de romance au trecut de la alb la negru, prin nuante de galben, ocru si brun, de pamant. Atat !



De ce a disparut increteala?

Sunt zvonuri cum ca ar fi disparut pentru ca era greu de cusut. Demolam acest mit acum, sper.
Si mai studiem – ca sa facem speculatii aiurea.
Oricum, de pe o iie cu increteala, modelul incretului este aproape imposibil de descifrat. Unele Albume vechi, ieftine si populare (care au fost de altfel si criticate pentru ca au simplificat prea mult) nici nu il includ si nici nu il mentioneaza. In Albumele elaborate, toate iile au incret – dar s-au tiparit in prea putine exemplare si au fost prea scumpe :( Putini au avut norocul sa le aiba.

7 pasi:

  1. incretirea unei panze e o banalitate. Toti avem perdele incretite sus, nu?
  2. Totusi, ca si la perdea, o incretire a panzei numai prin cusatura orizontala – nu ofera o garantie ca ea va ramane incretita frumos si uniform
  3. Ca sa avem o incretire uniforma, trebuie sa pastram repere verticale. De aceea nu vom coase sirurile pe orizontala pe toata lungimea. Vom face o linie orizontala pe fata, apoi ne vom duce cu acul in sus si vom face o alta linie orizontala, deasupra primeia. Si tot asa. In imagine, cu portocaliu, unde este ata pe spate.
  4. Ca sa incretim, intoarcem panza pe spate. Cu acul tragem de atele verticale si orizontalele se vor micsora, firesc. Cam ca atunci cand tragem de sireturi :)
  5. Desenam un modul al incretului (de multe ori este repetitiv); desenand, il intelegem complet altfel. (e unul din motivele pentru care nu ma multumesc sa postez planse scanate si redesenez tot)
  6. coasem modulul – am folosit matase si am ales un model simplu, ca sa se vada bine in postare
  7. intoarcem pe spate si incepem sa tragem verticalele, moment in care panza se increteste

Luati un ac, exersati si va convingeti. Da, este migalos, dar, dupa parerea mea, mai criminale sunt gaurelele si cheitele.
Oricum, nu va mai ganditi la incret ca la o "tehnica de cusut" – ci mai degraba ca la caligrafie pe panza.
Romancele au fost mult laudate pentru FINETEA cusaturilor, pentru dovada de echilibru si bun gust in armonizarea culorilor, pentru masura. Niciodata pentru CANTITATE sau pentru VITEZA cu care au cusut. O iie nu este un sprint, ci un maraton de cusut.
Incercati sa savurati ceea ce faceti, ca faceti pentru voi.

Mana va ajunge sa lucreze singura, in timp ce mintea se va relaxa si veti fi ZEN.

Comentarii

  1. Buna dimineata Ioana,
    O intrebare tehnica: firul se trage la sfirsitul fiecarei "verticale" cusute? Sau fiecare verticala se coase cu alt fir si se trag firele/increteste dupa ce ai terminat de cusut tot incretul?
    Please advise.
    Multumesc mult!
    Cu dragoste,
    irina

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna, Irina,
    eu am folosit un fir pentru dus - intors - dus - intors; nici chiar pentru fiecare drum in parte, ca sa nu am prea multe "mustati" ... poti incerca sa vezi cum ti se pare mai comod.
    te invit cu drag sa te alaturi grupului de cusut: pentru schimb de experienta :) multe doamne au inceput sa isi coasa propria camasa:
    https://www.facebook.com/groups/224922601040515/226253840907391/?notif_t=like

    RăspundețiȘtergere
  3. grupul se cheama "Semne Cusute in actiune" - pe Facebook .. pare ca link-ul nu merge :(

    RăspundețiȘtergere
  4. De-abia aștept să fiu ZEN! :-) Poate la iarnă, când voi lăsa din mână ciocanul, lopata sau mistria și voi relua acul... Mi-e dor să pierd noțiunea timpului plimbând mica bucățică de metal printre firele frumos îmbrățișate ale materialului...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu