Pe barbati i-au imbracat tot femeile: mame, surori si sotii.
Desi camasile lor par, la prima vedere, mai simple, asta nu inseamna ca au fost lucrate in pripa. Desigur ca au fost facute cu drag, insa nu striga de departe. De-aproape poti aprecia toata migala cu care au impodobite: cusaturi in alb pe alb, ajururi, sabace, gaurele: bibiluri!
Camasa are croiul simplu, drept, intr-una cu poalele. Dar a...u existat si "camasi cu fusta"!
Portul barbatilor s-a pastrat mai bine; ei au fost mai putin receptivi la schimbarile din moda. Voiau sa para lati in umeri. Asa ca motivele au fost cusute pe umeri, dublate, acolo unde maneca se coase de stan. Peste camasa, barbatii incingeau fie chimir, fie brau lat, testut, de lana.
Camasa de zi cu zi, de lucru, zisa si "purtareata", era simpla si lejera.
Dar cea mai importanta si cea mai lucrata – a fost camasa de mire: tesuta, croita si cusuta chiar de mireasa. Mai in gluma, mai in serios, baiatul o-ntreba pe fata care ii placea: "stii lelita-n patru ite?"
Daca nu stiai sa tesi si sa cosi, nu te puteai marita; pentru ca textilele nu erau de cumparat. Fiecare femeie trebuia sa fie in stare sa-si imbrace familia si casa (asa se zicea).
Dupa ce fata si baiatul se-ntelegeau sa se casatoreasca, urma bautul rachiului, care era ca o logodna si tot atunci se stabilea si cand va fi CROIALA. Viitoarea mireasa organiza o petrecere si atunci lua masurile mirelui si ii croia camasa. Apoi, in fiecare seara, mirele venea s-o vada cosand.
Uneori nunta urma repede, intr-o luna – si mireasa era ajutata de druste (un fel de domnisoare de onoare). Alteori, in alte regiuni, mireasa cosea singura; iar daca se ambitiona si se angaja la un model complex, mirele era nevoit sa astepte chiar si 1 an pana la nunta.
Desi camasile lor par, la prima vedere, mai simple, asta nu inseamna ca au fost lucrate in pripa. Desigur ca au fost facute cu drag, insa nu striga de departe. De-aproape poti aprecia toata migala cu care au impodobite: cusaturi in alb pe alb, ajururi, sabace, gaurele: bibiluri!
Camasa are croiul simplu, drept, intr-una cu poalele. Dar a...u existat si "camasi cu fusta"!
Portul barbatilor s-a pastrat mai bine; ei au fost mai putin receptivi la schimbarile din moda. Voiau sa para lati in umeri. Asa ca motivele au fost cusute pe umeri, dublate, acolo unde maneca se coase de stan. Peste camasa, barbatii incingeau fie chimir, fie brau lat, testut, de lana.
Camasa de zi cu zi, de lucru, zisa si "purtareata", era simpla si lejera.
Dar cea mai importanta si cea mai lucrata – a fost camasa de mire: tesuta, croita si cusuta chiar de mireasa. Mai in gluma, mai in serios, baiatul o-ntreba pe fata care ii placea: "stii lelita-n patru ite?"
Daca nu stiai sa tesi si sa cosi, nu te puteai marita; pentru ca textilele nu erau de cumparat. Fiecare femeie trebuia sa fie in stare sa-si imbrace familia si casa (asa se zicea).
Dupa ce fata si baiatul se-ntelegeau sa se casatoreasca, urma bautul rachiului, care era ca o logodna si tot atunci se stabilea si cand va fi CROIALA. Viitoarea mireasa organiza o petrecere si atunci lua masurile mirelui si ii croia camasa. Apoi, in fiecare seara, mirele venea s-o vada cosand.
Uneori nunta urma repede, intr-o luna – si mireasa era ajutata de druste (un fel de domnisoare de onoare). Alteori, in alte regiuni, mireasa cosea singura; iar daca se ambitiona si se angaja la un model complex, mirele era nevoit sa astepte chiar si 1 an pana la nunta.
Multe din aceste camasi s-au dus in pamant; pentru ca asa au ales oamenii sa plece pe lumea cealalta: imbracati cu ele. In razboaie, soldatii purtau uniforma peste camasa lor, de-acasa. Sa-i pazeasca, sa poarte noroc, sa se intoarca cu bine; iar daca nu, sa fie deja pregatiti de inmormantare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu