miercuri, 14 noiembrie 2012

Covoarele noastre si covoarele lor; ciobanii nostri si ciobanii lor.



Doamna Varvara, de la Chisinau, m-a avertizat de la bun inceput: "ai grija: ca o sa incepi cu ceva si o sa ajungi la altceva" iar eu m-am grabit sa raspund "ba nu, n-am sa fac asta". Desi stiam ca, mai devreme sau mai tarziu, o sa ajung si la covoare.

Special am numit blogul "semne cusute" pentru ca stiam ca va urma un "semne tesute". Si mai stiam proverbul care zice: "sapa acolo unde esti" si m-am decis – turcii sa se ocupe de covoarele lor, eu ma ocup de iile noastre. Nu m-am putut abtine decat 7 luni: a trebuit sa ma duc acolo, la sursa, muream de curiozitate. M-am intors dupa 12 zile, cu sute de poze, kilograme de carti si capul calendar pentru ca m-am lacomit sa aflu cat s-a putut de mult din muzee, ateliere si de la intermediari – vanzatori.

O sa ma tin de planul initial si o sa las in asteptare toate semnele tesute; dar o sa scriu un rezumat – in mare este ceea ce am prezentat ieri la evenimentul din cadrul Bienalei de Arhitectura.

Cu triburile de pastori nomazi din Turcia / Asia Mica / Iran / Caucaz – avem multe de impartit. Nu doar cuvantul cioban in sine, ci si tot alfabetul de semne de baza, pastrate din vremuri indepartate, cand oamenii venerau doar Soarele. Si daca reuseau sa gaseasca un loc bun, o vale roditoare, deveneau sedentari, agricultori si venerau si Pamantul, intruchipat de Zeita-Mama (o zeita grasa).

Dar, spre deosebire de ciobanii nostri care colindau agale, mai ziceau din fluier, etc, ciobanii lor erau nevoiti sa migreze la modul cel mai serios, zile in sir, in cautare de apa si pasuni pentru turmele lor. Ca sa reziste in aceste conditii aspre, ei au ajuns chiar sa dezvolte o rasa de oaie capabila sa acumuleze o rezerva de 10 – 15 kg de grasime in coada: un fel de oaie-camila !!! Pentru acesti nomazi, covoarele, produse din lana de oaie si/sau par de capra si camila – reprezentau de-a dreptul o moneda de schimb. Calitatea lanii, deci implicit a covorului, depindea de calitatea ierburilor pe care animalele le pasteau. Asa ca au mers mai departe si au dezvoltat rase de oi cu 2 straturi de lana: unul aspru si rezistent la exterior si unul fin pe dedesubt. Prin comparatie cu aceste locuri neprietenoase, Caucazul, verde, impadurit, a generat invidia si legenda despre "lana de aur".

Pe cat de sarac si arid era mediul in care traiau acesti nomazi, pe atat mai bogat era desenul si coloritul pe kilimurile lor. Ei nu aveau pereti sau usi: cu aceste covoare si cu corturile lor isi delimitau spatiul de locuit. Cum ar putea niste carpe sa protejeze impotriva primejdiilor? Pe covoare s-au tesut semne: din frica, din superstitie, in speranta ca vor servi drept scut. Motivul crabului, motivul scorpionului urma sa-i protejeze de scorpioni; motivul 'coltii lupului' urma sa-i tina pe lupi departe – si tot asa. Din teama de a nu se rataci, fara reper, in pustiu, au tesut retele de stele: stele mari si constelatii de stelute mici. Steaua Nordului, singurul punct fix, a fost mereu calauza navigatorilor si a nomazilor.

Pomul vietii a aparut pe kilimuri dupa intalnirea lor cu islamul, fie ca l-au imbratisat sau nu. Este un pom care de fapt nu exista, nu are corespondent in lumea reala; de multe ori este reprezentat cu radacinile in sus, spre cer, pentru ca isi trage seva din Rai.

Gradinile de pe covoarele lor sunt iarasi ireale; sunt vise – asa isi imagineaza Raiul: un loc strabatut in lung si-n lat de canale de apa, cu fantani la colturi si la intersectii. Ceea ce noua ne pari flori, sunt de fapt "noduri infinite" – izvoare care nu seaca niciodata, sursa vietii vesnice.

Din cand in cand mai vedem pe cate un covor cate o bordura cu vita de vie, imprumutata de prin Caucaz. Si mai rar apare floarea de lotus, stilizata ca o palma; floare pe care nu au vazut-o niciodata, dar au preluat-o prin intermediul persanilor, din orient. Asa au facut de fapt si cu paunul. Tot asa se mai intampla sa apara o camila ratacita pe cate un covor din Banat sau Oltenia: vazut pe alt covor, placut, copiat, nu conteaza ca nici o camila n-a ajuns pe la Craiova.

Florile simbol ale Turciei, cele mai iubite, laleaua si garoafa, apar abia in sec. al XVII-lea, initial pe covoarele 'culte', 'urbane'. Dar, surpriza, nu in Turcia, ci in Romania! Aici ele au fost stilizate si incluse in medalioanele centrale. S-au reintors in Turcia, in vestitul centru din Bergama, de unde au ajuns sa influenteze si Konya, centru important al productiei de covoare din centrul Anatoliei. Mai la nord de Konya, producatorii din Ladik, au stilizat si au adaugat si crinul. Si-abia apoi motivele au fost preluate de nomazi (un caz mai aparte, in care moda urbana s-a raspandit in mediul rural).


Pe acest covor din Bergama (sec 19), lalelele apar pereche, reprezentate cu alb, stilizate, in coltul de sus si in coltul de jos al medalionului central - medalion sub forma de romb, delimitat de garoafe. Medalionul este inconjurat de stele negre, cu 8 colturi (crucea Zeitei Pasare), incadrate in hexagoane rosii, pe fond negru.

Si-apoi sunt multe de spus si despre cum s-au transmis in timp aceste semne: aceleasi semne, pastrate in moduri diferite.

Femeile din triburile nomade trebuiau sa-si teasa singure zestrea; totul dupa reguli foarte stricte, dictate de trib, a carui identitate trebuia pastrata nealterata. Exuberanta tinereasca a fetelor putea fi un pericol, asa ca ea trebuia domolita si creativitatea trebuia sa fie exprimata in mod disciplinat. Femeile nu prea aveau voie sa vorbeasca: kilimurile erau singurul fel in care se puteau exprima. Dat fiind ca nu au vorbit despre semne, povestile lor s-au uitat de multa vreme si sensul lor initial s-a pierdut. Acum tuturor semnelor li s-a atribuit rolul de protectie impotriva "ochiului dracului" (nu stiu cum sa traduc exact 'the evil eye'). Carligul ciobanului? Semnul acela in forma de "S", pe care-l avem si noi si-l numim la fel? Te protejeaza de "ochiul dracului". Motivul pieptenului, pe care-l avem si noi? La nevoie, se transforma in palma protectoare a Fatimei si te protejeaza de "ochiul dracului". Crucea? N-are nici o legatura cu crestinismul: ea crapa "ochiul dracului" in 4. Zvastica? La fel, il crapa in 4 si-l si rasuceste. Nu glumesc. 75% din semnele tesute se lupta cu acest "ochiul dracului", impreuna cu armata de ochi albastri de sticla care atarna in Turcia, de fiecare cui disponibil, de breloc, la ferestre, la usi si pe usile frigiderelor.

Ori la noi parca nu-i atata superstitie si teama. Si femeile au decis singure ce fel de haine sa poarte si cum sa le impodobeasca. Au ales plantele pe placul lor si se vede asta pentru ca le-au numit cu drag, le-au alintat si pe toate le-au chemat cu diminutive. In natura s-au simtit bine, in pace, in siguranta, inconjurate de flori au cusut la umbra, in iarba, cand s-au dus cu oile. In codru au gasit adapost in vreme de bejenie. Au inventat legende si povesti pentru fiecare frunza si le-au spus la sezatori; au lucrat relaxat, ca sa fie ele frumoase; nu ca sa aiba ce vinde la targ. Tot ce au cusut si tesut a fost pentru familie si pentru casa lor, sa le fie drag sa stea in ea. Au lucrat impreuna, au facut echipa cu fiicele si nepoatele si surorile; s-au ajutat si au pastrat semnele ca mostenire si amintire de la cei dragi; nu pentru ca li s-a impus.

M-am simtit ca si cum am fost intr-unul din jocurile acelea care iti cer:
"ai 2 saptamani sa gasesti 100 de asemanari si 100 de deosebiri intre covoarele noastre si-ale lor, intre ciobanii nostri si ai lor".

Am de citit 700 de pagini A4, de studiat 1200 de desene, 40 de harti cu triburi si de clasificat toate pozele pe care le-am facut.

In curand voi merge la Chisinau, sa vad expozitia de covoare vechi Basarabene salvate de la instrainare (deschisa la Muzeul de Etnografie si Istorie Naturala, pana pe 15 decembrie) si ma bucur ca o sa inteleg tot ce o sa vad; fiecare detaliu si fiecare fir de ata.

Dar de maine ma intorc la iile noastre.

5 comentarii:

  1. 'the evil eye' = deochi

    Felicitari pentru articol si site. Foarte bun, avem nevoie de mai multe astfel de situri ce explica pe intelesul tuturor rolul, scopul si sensul folclorului nostru.
    Poate asa o sa fie mai usor acceptat, redesteptat in noi. Poate asa identitatea va renaste!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va multumesc frumos pentru aprecieri! n-o sa ma opresc aici, la un biet site. incerc sa fac mai mult :)

      Ștergere
  2. Floarea de lotus aveau cum sa o vada foarte bine in Romania: pe lacul termal din Rezervatia Piriul Peta, in apropiere de Oradea, unde creste lotusul Nymphaea Lotus Thermalis - varietate unică în Europa, relicvă a erei terţiare.
    Spuneti "Crucea? N-are nici o legatura cu crestinismul: ea crapa "ochiul dracului" in 4." Mi se pare bizar rationamentul - dracul nu aprtine de crestinism?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu am avut noroc si am vazut aceste flori. ma tem ca sunt inca si acum milioane de romani care nu s-au dus pana acolo, cu toate ca exista tren, avion si masini. ... dracul, deochiul, demonii - tot ce inseamna 'rau'

      Ștergere
  3. Floarea de lotus poate fi vazuta foarte bine si azi in Romania, in Rezervatia Piriul Petea, din apropierea Oradei, unde inca mai rezista o varietate de lotus endemica, relicva din tertiar. Nimic nu ne impiedica sa credem ca, in vremuri mai calde, cind au aparut motivele populare la populatiile primitive, lotusul nu crestea in mai multe locuri din tara. Nu stiu de ce avem tendinta sa raportam traditia la prezent...

    RăspundețiȘtergere