miercuri, 31 octombrie 2012

IA DE AUR



Portul femeilor este un exemplu admirabil de echilibru intre creativitate, simt practic si bun gust.

Folosind, la baza, aceeasi croiala si aceleasi reguli de compozitie, fiecare femeie si-a adaptat costumul astfel incat sa fie unic si s-o avantajeze pe ea. Ia a fost ca un fel de uniforma, dar uniform e ultimul lucru care-ti vine in minte cand te gandesti la ii: de fapt nu sunt 2 ii compuse la fel si purtate la fel.

Aceste reguli de compozitie au plecat de la considerente practice si functiunea a fost, inainte de orice. Haina a fost compusa pentru a putea fi si descompusa, pentru a inlocui partile care se uzau mai repede; la nevoie, camasa primea un 'refresh'. Cu astfel de croiala, nu se pierdea nici un petec de material. Totul a fost gandit si optimizat pentru ca sa nu se risipeasca material, timp, efort.

Costumul, in mare, arata ca un fel de rochie, compusa din bucati: camasa la care se atasau manecile si poalele (fusta) care nu erau insa intotdeauna cusute de camasa. Poalele se faceau dintr-o panza cu tesatura mai putin fina decat pentru camasa: se uzau mai repede si erau acoperite de catrinte, fote, deci nu merita sa investesti in poale. Doar marginea de jos, care se vedea de sub fota / catrinta – primea o bordura decorativa. Oricum ar fi trebuit sa i se coasa tiv si atunci, de ce sa nu fie si placut ochiului?

Prima cusatura care a aparut pe ie – pentru ca nu se putea fara, a fost "UMARUL" anume cea care unea maneca de trup. Aici au aparut prima data semnele cusute, marcand aceasta cusatura. Ulterior, aceasta banda a fost repetata mai jos, de cateva ori si a devenit "ALTITA". Sunt 3 reguli de baza ale altitei pe o ie corecta:

> banda decorativa de sus este distantata un pic de restul si bordurile laterale ce o marginesc se ridica mai sus de ea; altita sa ramana deschisa inspre sus
> altita este mai ingusta decat restul manecii (regula derivata din croiala, considerente practice)
> motivele folosite pe altita nu se regasesc nicaieri altundeva pe ie (aceste motive sunt legate de identitatea femeii, de locul de unde ea s-a nascut, etc)

altita se facea, de multe ori, o bucata de panza separata; pentru ca presupunea multa munca; este cea mai densa cusatura. Fiind separata, femeia o putea refolosi pentru camasa urmatoare, cand prima se invechea.

In studii mai vechi, facute prin 1850, pe plansele desenate, inca se mai trecea separat numele de "UMAR" pentru banda decorativa de sus si "ALTITA" pentru benzile decorative similare care se repetau mai jos. Mai tarziu, "UMARUL" a fost contopit cu totul in "ALTITA", desi a ramas ca rand distantat, nu a mai fost numit in mod special.

"INCRETUL" a aparut tot din considerente practice: manecile au fost croite mai largi, ca sa fie mai comode si atunci a fost nevoie de aceasta banda pentru a le aduce la aceeasi dimensiune cu despicatura din trupul camasii. Realizat printr-o tehnica de cusut speciala, incretul era cusut cu linii paralele pe fata si verticale pe spate. Se trageau firele si banda se ingusta. Atunci nu exista elastic, dar incretul are un rol asemanator. Intotdeauna romancele au cusut incretul in nuante de ocru, galben, chiar si alb (Mehedinti). Hutanii din Bucovina au preluat si ei incretul odata cu costumul dar pentru a se diferentia – l-au facut rosu. Iar Rutenii au ales, tot pentru diferentiere, sa-l faca verde sau albastru. Pe banda incretului s-au folosit motive specifice, feminine, legate de fertilitate: in special romburi si variatiuni de romburi, taiate si intersectate.

"RAURII" de pe maneci au rol estetic. Jongland cu proportia modelelor, densitatea raurilor, culorile folosite, femeile isi reglau aparitia, silueta, prin adevarate iluzii optice. Sunt 2 tipuri de rauri: drepte (simple sau increngate) si oblice, numite: costisate, chiezuri, piezuri (piezise). In Vrancea, femeile au ajuns la un efect special, cosand raurile drepte dar rasuncind manecile. Aceasta "moda" s-a raspandit si prin zonele invecinate, ajungand pana in Muscel. Nu cred ca poate fi o regula fixa, dar imi pare ca in Moldova si Bucovina predomina raurile piezise; si in sud, Muntenia si Oltenia cele drepte.

Raurii de pe piept, mult mai bogati la iile de vara si normal, in sudul tarii. In nord, fiind mai rece, femeile purtau bundita (cojoc fara maneci) care acoperea ia pe piept si spate. Se vedeau doar manecile. Nu avea rost sa incarci o ie pe care urma s-o ascunzi sub bundita.

Mai exista cusaturi decorative pentru guler si marginea de jos manecilor. Si mai exista un tip de cusaturi, "cheite" – folosite pentru a uni bucatile de panza intre ele: pentru a coase maneca pe interior, pentru a coase fata de spate. Numele folosit pentru aceste cusaturi, cel putin in Dobrogea si uneori in sud – este "BIBILURI" si numele spune totul. Te-apuci sa bibilesti o ie numai daca mai ai timp si chef. Asta nu inseamna ca o incarci excesiv. Cheitele, bibilurile, se fac cu ata alba sau rosie. Si femeile au stiut ele foarte bine sa pastreze o compozitie echilibrata, un raport palcut ochiului intre fondul alb al iei si cusatura colorata. De altfel, in Tulcea, cu toate "bibilurile", camasa arata foarte simplu si elegant, pentru ca nu are rauri si incret, ci doar "UMAR".

Am cautat in disperare sa gasesc o schema cu regulile de compozitie si proportiile elementelor pe ii. Asta pentru ca intentionez sa recompun ii, pe baza motivelor autentice recuperate – care au fost, la vremea respectiva, colectate pe bucati.

N-am reusit sa gasesc nimic concret; insa, Doamna Varvara Buzila, director adjunct al Muzeului de Etnografie si Istorie Naturala din Chisinau, a fost amabila sa-mi raspunda la intrebari si sa-mi dea niste indicii. Astfel:

incretul = 1/3 din altita; altita + incretul = 1/3 din lungimea totala a manecii.

Facand un desen, a rezultat cum ca maneca se imparte in 12 parti egale:

3 parti, adica un sfert din lungimea manecii revine altitei. O parte revine incretului. Raurii raman cu 8 parti din 12, adica cu 2 treimi.

Asa ar fi o ie ideala, dar nu obligatorie. Proportiile s-au obtinut facand o medie intre foarte multe variante de ii. Asa cum s-a ajuns la "dreptunghiul de aur", asa putem sa numim aceasta schema "ia de aur" si s-o folosim – nu ca regula rigida, dar ca reper.








5 comentarii:

  1. Draga Ioana,
    Intr-adevar, informatiile astea sint foarte utile si importante, de stiut si de dat mai departe. Ia cu mineca rasucita, de Vrancea, mi se pare o "varianta" interesanta, oarecum atipica minecii de ie din Moldova. Iti doresc succes in ceea ce ti-ai propus!
    Cu admiratie,
    irina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Irina,
      multumesc mult de tot ! imediat ce o sa am o poza relevanta cu maneca rasucita, o voi posta aici. n-am vazut astfel de ie in realitate, dar am tot citit despre ea :)

      Ștergere
  2. E prima data cand intru in acest mic "atelier" si deja mi-e drag. Aici sunt informatiile pe care le caut de ani si ani de zile. Nu stiu daca un simplu "Multumesc" e de ajuns. Dar iti spun "Sa fii binecuvantata!". Consider ca e de folos tuturor, de la copii ( care ar trebui sa invete despre obiceiurile si portul romanesc) pana la adulti 9 si eu am inca multe de invatat).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va multumesc din suflet! Sper sa reveniti aici din cand in cand - sa mai vedeti ce este nou si sper sa impartiti si dumneavoastra, mai departe, ceea ce vi se pare mai frumos sau mai interesant. Si eu invat, din mers; si inca nu stiu cum sa fac sa aduc aceste semne mai aproape de copii. Sper ca se va ivi o cale. :)

      Ștergere
  3. ar fi un proiec extrem de AMBITIOS -dar dupa cum spunea mama torica, din vistea/fagaras, "dumnezeu iti da dar nuti baga in traista" -as putea incerca sa cos una pentru nepotica mea. multumiri pentru COMOARA pe care ne permiteti sa o exploram!

    RăspundețiȘtergere