duminică, 23 septembrie 2012

INCRETURI - incretul pe maneca

Intre ornamentele camasii femeiesti, care atrag atentia printr-o finete surprinzatoare, prin locul constant pe care-l ocupa; si structura sa oarecum stereotipa, este, fara indoiala, incretul.
Este un ornament asezat imediat sub si in continuarea altitei. Structural si cromatic el nu are nimic in comun cu altita si nici cu raurii care pleaca de la el in jos, pe maneca. Din contra.

El este elementul de intrerupere a legaturii ornamentale dintre altita si randurile de pe maneca, prezenta lui inlaturand monotonia cromatica. Incretul, numit pe alocurea cret sau increteala, este de culoare deschisa, chiar alba in unele cazuri. Alteori, intervine discret un fir de culoarea fondului altitei sau intregul incret este lucrat in culoare galbuie, ocru, orange, maro.

Intarim firul, facem o linie verticala pe dos, pe un numar de fire, apoi o orizontala pe fata, spre dreapta, pe un numar egal de fire; scoatem acul, facem o linie verticala, pe acelasi numar de fire, tot pe dos; ne intoarcem spre stanga cu acul, facand o orizontala pe acelasi numar de fire pe fata, iarasi o verticala pe dos, o orizontala spre dreapta pe fata; pasim peste mai multe fire cu o verticala mai lunga pe dos, facem o orizontala spre stanga pe fata, o verticala pe dos, o orizontala spre dreapta pe fata, o verticala pe dos, pasim iar peste mai multe fire cu o verticala pe dos si continuam asa pana la obtinerea modelului dorit; strangem putin firul la capat, il intarim, dand de mai multe ori in acelasi loc si ne intoarcem facand aceeasi miscare in sens invers, crescand sau scazand, dupa cum ne indica modelul pe care-l lucram. Dupa fiecare rand, firul se strange usor, formandu-se mici incretituri.

Imaginile arata modelul de pe dos si cel de pe fata.
 
 

2 comentarii:

  1. Buna seara. Oricat citesc, nu reusesc deloc sa inteleg cum anume se face. Incerc sa cos o ie, dar aici m-am blocat si am nevoie de mai multe informatii. Va rog de puteti sa ma ajutati. (Alina)

    RăspundețiȘtergere
  2. Bună ziua, cer prea mult dacă vă rog să faceți un video scurt? Nu am înțeles deloc cum se face încrețul, deși am citit și recitit ce ați scris dvs. Mulțumesc mult!

    RăspundețiȘtergere